În luna aprilie a fost agreat – sub patronajul Guvernului – un Acord Voluntar, la care au participat retaileri, procesatori si fermieri, prin care a fost convenit ca marile rețele comerciale să reducă cu minim 10% prețul la raft al produsului lapte românesc proaspăt – de 1 litru – de așa maniera încât acesta sa scadă sub 7 lei, cu începere de la 1 mai 2023, pentru o perioadă de 6 luni.
Toti membrii AMRCR au respectat cu strictețe angajamentul asumat, acest fapt fiind certificat și în cadrul întâlnirilor săptămânale ale Grupului de monitorizare organizat la Ministerul Agriculturii – condus de Ministrul Agriculturii în funcție la momentul respectiv – și la care a participat și Consiliul Concurentei.
Din acest punct de vedere, considerăm că membrii AMRCR au dovedit seriozitate și responsabilitate și nu ni s-a adus la cunoștință că prin respectarea acestui Angajament am fi produs efecte colaterale negative care să ne fie imputabile și care să creeze percepția că nu am fi respectat Acordul Voluntar în formula în care a fost agreat.
Având in vedere cele de mai sus, folosirea motivării că nu am fi respectat Acordul Voluntar de la lapte, este una care nu are acoperire în realitate si nu poate fi invocata ca argument pentru a elimina opțiunea unui Acord Voluntar mai extins pentru alimentele de baza.