Legislatie generala
13-05-2015
- Ordinul nr. 594/2014 privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor
- Ordinul nr. 505/2014 privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre rpestatorii de servicii de plata care desfasoara operatiuni de plata prin intermediul ATM-urilor.
- Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
- Ordinul nr. 211/2014 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 103/2010 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor tipizate cu regim special ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi ale anexei acestuia, destinate utilizării în activitatea de control, şi a modelului şi conţinutului formularului tipizat cu regim special al autorizaţiei emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor persoanelor fizice şi juridice ce efectuează operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase
- Ordinul nr. 414/2014 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 392/2013 privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează produse de panificaţie pe teritoriul României
- Ordinul nr. 8/2014 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 392/2013 privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează produse de panificaţie pe teritoriul României
- Ordinul nr. 392/2013 privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează produse de panificaţie pe teritoriul României
- Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
- Legea nr. 202/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă
- Ordinul nr. 473/2012 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor
- Ordinul 72/2010 privind unele masuri de informare ale consumatorilor
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Ordinul nr. 164/2011 privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către societăţile financiare bancare şi nebancare
- Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control
Legislație specifica – Produse alimentare
13-05-2015
LEGISLATIE GENERALA
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Hotărârea nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare
- Hotărârea nr. 530/2001 pentru aprobarea Instrucţiunilor de metrologie legală IML 8-01 Preambalarea unor produse în funcţie de masă sau volum
- Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale
- Ordinul 45 /2012 privind controlul pe piata al mentiunilor nutritionale si de sanatate inscrise pe produsele alimentare
- Hotărârea nr. 723/2011 privind stabilirea cadrului legal necesar pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare
- Ordinul nr. 65/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică, a licenţelor şi brevetelor de turism
- Ordinul nr. 772/2005 pentru aprobarea Normei privind Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje
- Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
ETICHETAREA GENERALA A ALIMENTELOR
- Hotărârea nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor
- Ordinul nr. 1505/2006 privind abrogarea unor acte normative în scopul aplicării directe a regulamentelor şi deciziilor comunitare
- Ordinul nr. 295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consum uman
CARNE, PRODUSE DIN CARNE, PESTE, OUA
- Ordinul nr. 1271/2006 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea produselor din carne
- Ordinul nr. 333/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind producerea, comercializarea şi utilizarea cărnii separate mecanic
- Ordinul nr. 510/2002 pentru aprobarea Normelor de comercializare a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice
- Ordinul nr. 206/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea cărnii de pasăre
- Ordinul nr. 494/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea cărnii de porc
LAPTE DE CONSUM, LAPTE CONSERVAT, UNT
- Ordinul nr. 230/2002 pentru aprobarea Normei privind denumirile sub care se vinde şi condiţiile de calitate ale laptelui de consum
- Ordinul nr. 321/2003 pentru aprobarea Normei privind definirea, denumirile sub care se vând, etichetarea şi condiţiile de calitate ale anumitor sortimente de lapte conservat, parţial sau total deshidratat, destinate consumului uman
- Ordinul 524/ 958/ 8/ 2003 pentru aprobarea Normei privind denumirile sub care se vând şi condiţiile de calitate ale grăsimilor tartinabile destinate comercializării ( cu exceptia prevederilor acoperite de R 1234/2007)
VIN, VIN AROMATIZAT, BAUTURI SPIRTOASE
- Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002
- Hotărârea nr. 769/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002
- Ordinul nr. 224/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de comercializare cu amănuntul a vinului de masă în vrac
- Ordinul nr. 142/2008 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.601/1991 cu privire la regulile generale privind definirea, descrierea şi prezentarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole
- Ordinul nr. 1160/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor tradiţionale româneşti
- Ordinul nr. 147/2005 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile geografice protejate şi recunoscute în România pentru băuturi spirtoase
FAINA DE GRAU, PRODUSE DE CACAO SI CIOCOLATA
- Ordinul nr. 250/2002 pentru aprobarea Normei cu privire la fabricarea, conţinutul, ambalarea, etichetarea şi calitatea făinii de grâu destinate comercializării pentru consum uman
- Ordonanţa de urgenţă nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale
- Ordinul nr. 335/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, etichetarea şi marcarea unor produse din cacao şi ciocolată destinate consumului uman
ULEI VEGETAL, ULEI DE MASLINE, GRASIMI TARTINABILE, MAIONEZE
- Ordinul nr. 454/917/22/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea, păstrarea şi calitatea uleiurilor vegetale şi a maionezelor destinate comercializării pentru consumul uman, modificat prin Ordinul nr. 997/ 495/ 10/ 2003 (cu exceptia prevederilor acoperite de R 1234/2007)
MIERE SI ZAHAR
- Ordinul nr. 317/2003 pentru aprobarea Normelor privind denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile şi compoziţia mierii
- Ordinul nr. 269/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, etichetarea şi marcarea unor zaharuri destinate consumului uman
LEGUME SI FRUCTE
LEGUME SI FRUCTE PROASPETE
- Ordinul nr. 420/2008 privind stabilirea atribuţiilor Inspecţiei de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea şi Valorificarea Legumelor şi Fructelor
LEGUME SI FRUCTE IN CONSERVA
- Ordinul nr. 523/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, fabricarea şi etichetarea gemurilor, jeleurilor şi marmeladelor de fructe, precum şi piureului de castane îndulcit, destinate consumului uman
- Ordinul nr. 406/2005 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 359/671/137/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi păstrarea sucurilor de legume
- Ordinul nr. 362/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi păstrarea bulionului şi a pastei de tomate
- Ordinul nr. 378/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul măslinelor de masă
- Ordinul nr. 229/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul ciupercilor conservate şi al produselor derivate din ciuperci
- Ordinul nr. 230/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul tomatelor în conservă
- Ordinul nr. 775/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul ananasului în conservă
- Ordinul nr. 773/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul fasolei păstăi în conservă
- Ordinul nr. 379/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul morcovilor în conservă
- Ordinul nr. 226/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul castraveţilor conservaţi
- Ordinul nr. 1474/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul produsului Mazăre verde în conservă
- Ordinul nr. 771/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul produsului Mazăre rehidratată, în conservă
- Ordinul nr. 778/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul sparanghelului în conservă
- Ordinul nr. 1477/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul piersicilor în conservă
- Ordinul nr. 770/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul caiselor în conservă
- Ordinul nr. 318/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul prunelor în conservă
- Ordinul nr. 776/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul produsului Zmeură în conservă
- Ordinul nr. 1494/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul amestecului de fructe în conservă
- Ordinul nr. 1496/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul căpşunilor în conservă
- Ordinul nr. 1497/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul perelor în conservă
- Ordinul nr. 879/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul piureului de mere conservat
- Ordinul nr. 1595/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul mandarinelor în conservă
- Ordinul nr. 880/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul porumbului zaharat în conservă
LEGUME SI FRUCTE CONGELATE
- Ordinul nr. 969/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul piersicilor congelate
- Ordinul nr. 976/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul fasolei păstăi congelate
- Ordinul nr. 973/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul porumbului congelat
- Ordinul nr. 972/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul morcovilor congelaţi
- Ordinul nr. 977/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul spanacului congelat
- Ordinul nr. 1749/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul verzei de Bruxelles congelate
- Ordinul nr. 974/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul conopidei congelate
- Ordinul nr. 978/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul cartofilor prăjiţi congelaţi
- Ordinul nr. 1589/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul mazării verzi congelate
- Ordinul nr. 877/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul Broccoli congelate
- Ordinul nr. 979/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul afinelor congelate
- Ordinul nr. 932/2002 pentru aprobarea Normelor privind fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea şi controlul temperaturii alimentelor congelate rapid, destinate consumului uman
LEGUME SI FRUCTE DESHIDRATATE
- Ordinul nr. 871/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul piersicilor deshidratate
- Ordinul nr. 1585/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul cepei deshidratate
- Ordinul nr. 873/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul stafidelor
- Ordinul nr. 872/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul ciupercilor deshidratate
- Ordinul nr. 874/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul legumelor rădăcinoase deshidratate
- Ordinul nr. 1591/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul merelor deshidratate
APE MINERALE NATURALE, APE POTABILE IMBUTELIATE, SUCURI SI NECTARURI DIN FRUCTE
- Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile
- Hotărârea nr. 1020/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale
- Ordinul nr. 978/2006 privind etichetarea apei minerale naturale îmbuteliate utilizate în alimentaţia sugarului, în conformitate cu art. 25 din Hotărârea Guvernului nr. 1.020/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale
- Ordinul nr. 341/2007 pentru aprobarea normelor de igienă şi a procedurii de notificare a apelor potabile îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor, comercializate sub denumirea de apă de masă
- Ordinul nr. 319/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, compoziţia, fabricarea şi etichetarea sucurilor din fructe şi ale altor produse similare destinate consumului uman
SARE IODATA, OTET
- Hotărârea nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor şi utilizării în industria alimentară
- Ordinul nr. 232/2003 pentru aprobarea normelor cu privire la definirea, descrierea şi prezentarea oţetului şi a acidului acetic de calitate alimentară
SUPLIMENTE ALIMENTARE
- Ordinul nr. 1069/2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare
- Ordinul nr. 1228/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animală şi vegetală şi/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale şi alţi nutrienţi
- Ordinul nr. 244/2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate
- Legea nr. 491/2003 privind plantele medicinale şi aromatice, precum şi produsele stupului
ORGANISME MODIFICATE GENETIC
- Hotărârea nr. 173/2006 privind trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic şi trasabilitatea alimentelor şi hranei pentru animale, obţinute din organisme modificate genetic
PRODUSE ECOLOGICE
- Ordinul nr. 417/2002 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice
PRODUSE ALIMENTARE TRADITIONALE
- Ordinul nr. 1160/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor tradiţionale româneşti
INDICATII GEOGRAFICE SI DENUMIRI DE ORIGINE
- Ordinul nr. 147/2005 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile geografice protejate şi recunoscute în România pentru băuturi spirtoase
SERVICII ALIMENTARE
- Ordonanţa nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă
- Hotărârea nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice
- Hotărârea nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism
- Hotărârea nr. 843/1999 privind încadrarea pe tipuri a unităţilor de alimentaţie publică neincluse în structurile de primire turistice
- Ordinul nr. 72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor
- Ordinul nr. 1955/1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor
- Ordonanţa de urgenţă nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore
- Hotărârea nr. 714/2008 privind actualizarea limitei valorii zilnice pentru produsele lactate şi de panificaţie acordate pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore şi pentru aprobarea conţinutului/specificaţiilor tehnice ale caietului de sarcini pentru procedurile de atribuire a contractelor de furnizare a produselor lactate şi de panificaţie pentru elevi şi preşcolari
- Ordonanţa de urgenţă nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli
- Ordinul nr. 243/2012 privind furnizarea fructelor proaspete în şcoli
- Legea nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar
- Ordinul nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi
- Hotărârea nr. 559/2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice
- Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 457/2004 privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele din tutun
- Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare
- Legea nr. 247/2010 pentru modificarea si completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare
- Hotărârea nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor
Legislație specifica – Produse nealimentare
13-05-2015
Bijuterii din metale preţioase cu sau fără pietre preţioase
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Ordonanţa de urgenţă nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Hotărârea nr. 1344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare
- Ordinul nr. 264/2008 privind aprobarea modelelor mărcilor de certificare ce urmează să fie aplicate pe obiecte şi pe bijuterii din metale preţioase de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
- Ordinul nr. 101/2004 pentru aprobarea condiţiilor în vederea autorizării operaţiunii de marcare cu marca de garanţie proprie
- Ordinul nr. 102/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice de analiză şi marcare a metalelor preţioase şi aliajelor acestora
- Ordinul nr. 214/2011 privind modelele mărcilor de garanţie proprie şi procedura de stabilire şi înregistrare a acestora la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
- Ordinul nr. 526/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedurile de depunere, manipulare şi depozitare a metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase, considerate bunuri fără stăpân, precum şi a celor ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, la unităţile Trezoreriei Statului
- Ordinul nr. 1809/2004 pentru aprobarea Registrului special de evidenţă a operaţiunilor cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase
- Ordinul nr. 425/2003 privind aprobarea formularelor-tip ale cererilor pentru autorizarea persoanelor fizice şi juridice să efectueze operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase
- Ordinul nr. 156/2008 privind renunţarea parţială sau totală la autorizarea pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase
Electronice şi electrocasnice / terminale mobile
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Ordonanţa nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Hotărârea nr. 457/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune
- Hotărârea nr. 57/2015 privind compatibilitatea electromagnetică
- Hotărârea nr. 130/2015 privind echipamentele radio şi echipamentele terminale de comunicaţii electronice şi recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora ( INTRA IN VIGOARE PE 25.04.2015)
- Hotărârea nr. 456/2006 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică pentru introducerea pe piaţă a cuptoarelor electrice de uz casnic
Echipamente electrice de joasă tensiune (altele decât electronicele şi electrocasnicele)
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Ordonanţa nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Hotărârea nr. 457/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune
- Hotărârea nr. 57/2015 privind compatibilitatea electromagnetică
- Hotărârea nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului
- Hotărârea nr. 1029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor
- Hotărârea nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii
Aparate frigorifice de uz casnic/lămpi electrice de uz casnic/maşini de spălat rufe de uz casnic
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Ordonanţa nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Hotărârea nr. 457/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune
- Hotărârea nr. 57/2015 privind compatibilitatea electromagnetică
- Hotărârea nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului
- Hotărârea nr. 482/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis prin aer
- Hotărârea nr. 1056/2001 privind stabilirea cerinţelor referitoare la eficienţa şi etichetarea energetică pentru introducerea pe piaţă a lămpilor electrice de uz casnic
- Hotărârea nr. 917/2012 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea regulamentelor delegate (UE) ale Comisiei nr. 1.059/2010, nr. 1.060/2010, nr. 1.061/2010, nr. 1.062/2010 şi nr. 626/2011 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin etichetare şi informaţii standard despre produs, a consumului de energie şi de alte resurse al produselor cu impact energetic şi pentru abrogarea unor acte normative
- Hotărârea nr. 736/2006 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică pentru introducerea pe piaţă a uscătoarelor electrice de rufe de uz casnic cu tambur
Centrale termice / Boilere
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Ordonanţa nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Hotărârea nr. 457/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune
- Hotărârea nr. 57/2015 privind compatibilitatea electromagnetică
- Ordinul nr. 1007/2010 pentru aprobarea prescripţiilor tehnice PT A1-2010 Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale = 400 kW, PT C2-2010 Arzătoare cu combustibili gazoşi şi lichizi şi PT C11-2010 Sisteme de automatizare aferente centralelor termice şi instalaţii de ardere aferente cazanelor
- Hotărârea nr. 574/2005 privind stabilirea cerinţelor referitoare la eficienţa cazanelor noi pentru apă caldă care funcţionează cu combustibili lichizi sau gazoşi
Instalatii neconventionale de incalzire
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Ordonanţa nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Hotărârea nr. 457/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune
- Hotărârea nr. 57/2015 privind compatibilitatea electromagnetică
- Hotărârea nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului
- Hotărârea nr. 482/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis prin aer
- Hotărârea nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii
Brichete
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Ordinul nr. 296/2007 privind adoptarea măsurilor prin care se asigură introducerea pe piaţă numai a brichetelor care prezintă caracteristici de siguranţă pentru copii şi interzicerea introducerii pe piaţă a brichetelor fantezie
Articole de încălţăminte/produse textile/produse textile uzate
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Hotărârea nr. 699/2012 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1.007/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 septembrie 2011 privind denumirile fibrelor textile şi etichetarea
corespunzătoare şi marcarea compoziţiei fibroase a produselor textile şi de abrogare a Directivei 73/44/CEE a Consiliului şi a directivelor 96/73/CE şi 2008/121/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului - Hotărârea nr. 26/2002 privind stabilirea condiţiilor de etichetare a materialelor utilizate la producerea principalelor componente ale articolelor de încălţăminte destinate vânzării către consumatori
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Hotărârea nr. 163/2007 privind introducerea pe piaţă, comercializarea şi distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte purtată sau uzată şi a articolelor textile purtate sau uzate
- Hotărârea nr. 962/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul liberei circulaţii a mărfurilor
Mobilă şi articole de mobilier
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
Jucării
- Hotărârea nr. 74/2011 privind siguranţa jucăriilor
Produse cosmetice
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Ordonanţa de urgenţă nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Detergenţi şi alte produse considerate ca detergenţi
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Hotărârea nr. 658/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene privind detergenţii
Baterii şi acumulatori şi deşeuri de baterii şi acumulatori
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Ordonanţa de urgenţă nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice
- Hotărârea nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori
Autoturisme noi
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Hotărârea nr. 1219/2000 privind unele măsuri de protecţie a intereselor consumatorilor la achiziţionarea de piese de schimb auto, altele decât cele care pot afecta siguranţa circulaţiei şi/sau protecţia mediului
- Hotărârea nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului
- Ordonanţa nr. 34/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora
- Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora
- Ordinul nr. 2135/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă a acestora – RNTR 4
- Ordinul nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2
Benzine şi motorine/lubrifianti (uleiuri, unsori)/uleiuri uzate
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Hotărârea nr. 928/2012 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei şi de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră
- Hotărârea nr. 935/2011 privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a biolichidelor
- Hotărârea nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate
- Ordinul nr. 2135/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă a acestora – RNTR 4
Truse auto/accesorii auto/aditivi auto/antigel
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Hotărârea nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului
- Ordonanţa nr. 34/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora
- Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora
- Ordinul nr. 2135/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă a acestora – RNTR 4
- Ordinul nr. 987/2007 pentru aprobarea conţinutului minim al trusei sanitare auto
Motociclete/biciclete/scutere/ATV-uri/skyjet
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Hotărârea nr. 1219/2000 privind unele măsuri de protecţie a intereselor consumatorilor la achiziţionarea de piese de schimb auto, altele decât cele care pot afecta siguranţa circulaţiei şi/sau protecţia mediului
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Ordonanţa nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Hotărârea nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului
- Ordinul nr. 2135/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă a acestora – RNTR 4
- Ordinul nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2
Schi-uri/patine cu role si pentru gheata
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Hotărârea nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului
Echipamente pentru parcuri de distractie
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor
- Ordonanţa nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
- Hotărârea nr. 435/2010 privind regimul de introducere pe piaţă şi de exploatare a echipamentelor pentru agrement
- Ordinul nr. 98/2003 pentru aprobarea Prescripţiei tehnice PT R 19-2002, ediţia 1, Cerinţe tehnice de securitate privind echipamentele şi instalaţiile montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii şi spaţiilor de joacă
Materiale de construcţii/sisteme termoizolante
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora
- Hotărârea nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii
Vopsele

- Hotărârea nr. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea la introducerea pe piaţă a preparatelor periculoase
Ochelari de vedere/ochelari de soare

- Hotărârea nr. 115/2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă
Articole de sticla si cristal/articole de menaj
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Hotărârea nr. 134/2002 privind caracterizarea, clasificarea şi marcarea produselor din sticlă cristal în vederea comercializării acestora
- Hotărârea nr. 1197/2002 pentru aprobarea Normelor privind materialele şi obiectele care vin în contact cu alimentele
- Hotărârea nr. 187/2000 privind imitaţiile de produse alimentare care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor
Articole de puericultura
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
Butelii GPL

- Hotărârea nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase
- Ordinul nr. 349/2013 privind aprobarea Prescripţiei tehnice PT C3-2012 Butelii cu capacitate până la 26 de litri pentru gaze petroliere lichefiate
Substanţe şi preparate chimice periculoase
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Hotărârea nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase
- Hotărârea nr. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea la introducerea pe piaţă a preparatelor periculoase
Chibrituri
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor
REGULAMENTE
13-05-2015
- Regulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare
- Regulamentul (CE) NR. 882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor;
- Regulamentul (CE) nr. 853/2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală;
- Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor
- Regulamentul (CE) nr.1925/2006 privind adăugarea de vitamine şi minerale şi de alte substanţe la alimente
- Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 privind aditivii alimentari
- Regulamentul (CE) nr. 1332/2008 privind enzimele alimentare
- Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 privind aromele
- Regulamentul (CE) nr. 2406/96 de stabilire a normelor comune de comercializare pentru produsele din peşte;
- Regulamentul nr. 2136/89 al Consiliului privind stabilirea normelor comune de comercializare pentru conservele de sardine
- Regulamentul (CE) nr.589/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.1234/2007 privind standardele de comercializare aplicabile ouălor
- Regulamentul (CE) nr.543/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.1234/2007 în ceea ce priveşte standardele de comercializare a cărnii de pasăre
- Regulamentul (CEE) NR. 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”);
- Regulamentul (CE) nr. 1153/2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2597/97 de stabilire a unor norme suplimentare privind organizarea comună a pieței în sectorul laptelui și al produselor lactate în ceea ce privește laptele de consum
- Regulamentul (CE) nr.491/2009 de modificare a Regulamentului nr.1234/2007 ( capitolele referitoare la sectorul vitivinicol);
- Regulamentul (CE) NR. 382/2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 753/2002 de stabilire a anumitor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului în ceea ce privește descrierea, denumirea, prezentarea și protejarea anumitor produse vitivinicole
- Regulamentul (CE) nr. 110/2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89;
- Regulamentul (CEE) NR. 2568/91 privind caracteristicile uleiurilor de măsline și ale uleiurilor din resturi de măsline, precum și metodele de analiză a acestora cu modificarile si completarile ulterioare;
- Regulamentul (CEE) NR. 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”)
- Regulamentul nr. 1830/2003/CE privind trasabilitatea si etichetarea organismelor modificate genetic si trasabilitatea alimentelor si hranei pentru animale, produse din organisme modificate genetic şi de modificare a Directivei 2001/18/CE;
- Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 privind produsele alimentare şi furajele modificate genetic;
- Regulamentul (CE) nr. 641/2004 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cererea de autorizare a alimentelor şi hranei pentru animale, provenite din organisme modificate genetic, notificarea produselor existente şi prezenţa întâmplătoare sau inevitabilă din punct de vedere tehnic a materialelor modificate genetic, care au beneficiat de o evaluare de risc favorabilă;
- Regulamentul (CE) nr.834/2007 privind producția ecologică si etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr.2092/91;
- Regulamentul ( CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice în ceea ce priveşte producţia ecologică, etichetarea şi controlul;
- Regulamentul (UE) nr.271/2010 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr.889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.834/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte sigla Uniunii Europene pentru producţia ecologică
- Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European si al Consiliului din 14 decembrie 2005 de stabilire a unei liste comunitare a transporturilor aerieni care se supun unui interdictii de exploatare pe teritoriul Comunitatii si de informare a pasagerilor transportului aerian cu privire la identitatea transportatorului aerian efectiv si de abordare a articolului 9 din Directiva 2004/36/CE
- Regulamentul nr. 261/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme commune in materie de compensare si asistenta a pasagerilor in eventualitatea refuzului la imbarcare si anularii sau intarzierii prelungite a zborurilor si de abrogare a Regulamentului (CE) 295/1991.
- Regulamentul (UE) nr. 1177/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind drepturile pasagerilor care călătoresc pe mare şi pe căi navigabile interioare;
- Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecţie a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecţie a consumatorului”)
- Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004, care stabileşte reguli comune privind compensarea şi asistenţa acordate pasagerilor în cazul refuzului la îmbarcare şi al anulării sau întârzierii zborurilor şi care abrogă Regulamentul (CEE) nr. 295/91.
- Regulamentul Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 924/2009 privind plăţile transfrontaliere în Comunitate.
- Regulamentul Consiliului (CE) 2368/2002 din 20 decembrie 2002 de punere în aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute
- Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate.
- Regulamentul (CE) nr. 1371/2007 al Parlamentului European si al Consiliului privind drepturile si obligatiile călătorilor din transportul feroviar
- Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naţionale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Deciziei nr. 3052/95/CE.
- Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieței în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93
- Regulamentul (UE) nr. 181/2011 privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul şi autocarul.
- Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European si ale Consiliului si de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European si a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei si a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisie
- Regulamentului Delegat (UE) nr. 1155/2013 al Comisiei din 21 august 2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare în ceea ce privește informațiile referitoare la absența sau prezența redusă a glutenului în produsele alimentare
- Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1337/2013 al Comisiei din 13 decembrie 2013 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicarea țării de origine sau a locului de proveniență pentru carnea proaspătă, refrigerată sau congelată de animale din specia porcină, ovină, caprină și de păsări de curte
- Regulamentului delegat (UE) nr. 78/2014 al Comisiei din 22 noiembrie 2013 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, în ceea ce privește anumite cereale care cauzează alergii sau intoleranțe și produsele alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli sau esteri de fitostanol
- Regulamentului (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE