GfK: Banii care puteau fi economisiţi din scăderea TVA s-au întors în piaţă. Românii au cumpărat tot alimente

Românii au cumpărat tot alimente cu cea mai mare parte a banilor rezultaţi din reducerea TVA la alimente, restul sumelor fiind direcţionate către produse nealimentare, alte cheltuieli sau economisire, potrivit companiei de cercetare a pieţei GfK.

 

„Din suma totală pe care românii ar fi putut să o economisească în urma unor preţuri mai mici, 76% a fost reintrodusă în circuitul cumpărăturilor de larg consum. Mai exact: mai mult de jumătate din această sumă a fost direcţionată către produsele alimentare şi băuturile non alcoolice; 17 procente au mers către zona produselor ne-alimentare – produse de îngrijire personală şi de îngrijire a casei; restul sumei a rămas în buzunarul românilor, fie pentru alte cheltuieli, fie pentru economisire”, arată compania, într-un comunicat.

Comportamentul de cumpărare s-a modificat faţă de momentul prim al impactului scăderii preţurilor. Astfel, în iunie -iulie, deşi tot aproximativ 70% din suma totală revenea în FMCG, proporţia dintre produsele alimentare şi cele ne-alimentare a fost aproximativ egală.

„Studiul GfK remarcă, în special pentru produsele de îngrijirea personală, tendinţa de a cumpăra produse dintr-un segment de preţ superior. Între timp, acest fenomen s-a diminuat, banii revenind în cea mai mare parte către bunurile alimentare”, mai notează compania.

–>

Cota TVA la alimente a fost redusă, la 1 iunie, de la 24% la 9%.

Sursa: Mediafax