Comerţul modern în 2015 reprezintă, conform estimărilor, 55% din total sector, în creştere cu 1% faţă de anul trecut, au declarat, marţi, reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din Romania (AMRCR), într-o conferinţă de specialitate.
AMRCR a lansat, marţi, Cartea Albă a Marilor Reţele Comerciale din Romania, un raport care prezintă activitatea de comerţ din România integrată la nivelul Uniunii Europene.
Conform datelor prezentate în acest raport, comerţul are o contribuţie de 15,8% în economia României. Conform documentului, la sfârşitul anului 2013, suprafaţa totală a spaţiilor de vânzare era de peste 6,857 milioane metri pătraţi, 44,5% fiind aferentă comerţului tradiţional, 25% comerţului modern şi 30,5% HoReCa.
Comerţul tradiţional se află în concurenţă directă cu marile reţele comerciale, tendinţa în rândul marilor comercianţi fiind de extindere pe segmentele de magazine de proximitate’, afirmă reprezentanţii AMRCR.
În ceea ce priveşte comercializarea produselor alimentare şi nealimentare, în Bucureşti se află o treime din totalul celor circa 16.000 de magazine moderne, fiind singurul oraş care a reuşit să atragă toate reţelele comerciale din AMRCR. În segmentul reţelelor de bricolaj, Bucureşti şi Ilfov găzduiesc 18% din totalul unităţilor de vânzare, conform Cărţii Albe a Marilor Reţele Comerciale.
De asemenea, românii care cheltuie cei mai mulţi bani pe alimente locuiesc în Capitală şi alocă 61 euro/persoană lunar, iar la polul opus se află cei din regiunile sud-est şi nord-est – 37 euro persoană lunar.
Sursa. economica.net