București, 11 decembrie 2019 – Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) anunță aderarea la organizație a FLANCO RETAIL S.A. – companie de retail specializată în electro-IT – și ajunge astfel la un total de 19 membri.
„AMRCR continuă să își consolideze capacitatea de reprezentare în domeniul comerțului modern alimentar și nealimentar din România. Suntem foarte bucuroși că FLANCO devine partener în demersurile asociației de a crea un climat de business pozitiv, pe baza unei colaborări transparente cu instituțiile statului, atât în beneficiul consumatorilor, cât și al operatorilor economici”, a subliniat George Bădescu, Director Executiv AMRCR.
,,Ne-am alăturat AMRCR pentru că vrem să ne implicăm în consolidarea dialogului public și instituțional cu organismele decizionale din România. FLANCO este prezent de peste 25 de ani pe piața autohtonă, iar la momentul actual operează o rețea națională de peste 150 de magazine, cu un număr de aproximativ 1500 de angajați”, a declarat Dragoș Sîrbu – CEO FLANCO.
AMRCR a fost înființată în anul 2003 și grupează următoarele 19 companii din retailul alimentar și nealimentar din România: Artima, Auchan, Brico Depot, Carrefour, Columbus, Cora, Decathlon, Dedeman, Flanco, Hornbach, Ikea, Lidl, Kaufland, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Profi, Selgros.
Misiunea AMRCR este de a menține un parteneriat deschis și constructiv cu instituțiile statului și cu organizațiile profesionale, în acord cu nevoile consumatorilor și principiile pieței libere, pentru dezvoltarea unui climat comercial modern, echitabil și care vine în sprijinul economiei locale.
Din martie 2019, conducerea AMRCR este exercitată de un Consiliu Director format din următorii membri: Alina Vlădoianu Teau (Mega Image), Aura Rădulescu (Cora România), Olguța Bendeac (Decathlon), Tiberiu Dănețiu (Auchan Retail România) și Valer Hancaș (Kaufland România).
AMRCR este membră a Confederației Patronale ,,Concordia” și a organizației ,,EuroCommerce“ – care reprezintă retailul modern la nivel comunitar.