Membrii Asociației Marilor Rețele Comerciale din România – AMRCR – își reafirmă disponibilitatea de a lucra impreuna cu Guvernul Romaniei pentru a aplica un mecanism voluntar de reducere a preturilor la o serie de alimente de baza pe intreg lantul de produs – producatori, procesatori, comercianti.
Insistam pe ideea de voluntariat pentru aplicarea mecanismului de reducere a preturilor si nu prin emiterea unui act normativ, marile lanturi de magazine dovedind seriozitate in aplicarea schemei voluntare de diminuare a pretului la lapte, aspect certificat de Ministerului Agriculturii și de Consiliul Concurentei, care monitorizeaza in permanenta aplicarea acestor reduceri.
De asemenea, pentru a produce efecte vizibile in buzunarul romanilor si pentru a accelera reducerea inflatiei, este absolut necesar ca mecanismul voluntar sa fie aplicat nu doar comerciantilor, ci pe intregul lant de produs, asa cum de altfel au arătat și reprezentantii Guvernului.
AMRCR consideră de maximă importanță implicarea și a Consiliului Concurenței – garantul respectării legislatiei în acest domeniu în România, cu care Asociația este în comunicare permanentă – în aplicarea mecanismului de reducere a prețurilor pe o perioadă limitată la unele sortimente de produse alimentare de baza.
Membrii AMRCR apreciază că această măsură este aplicabilă într-o situație excepțională, pentru o perioadă limitată de timp, în contracararea unui fenomen extrem de negativ – inflația – precum și pentru păstrarea unui nivel de putere de cumpărare care să asigure accesul tuturor consumatorilor la produsele alimentare de baza.
In încheiere, AMRCR asigură Guvernul României că este pregatit să fie un partner loial și eficient în atingerea obiectivului pe care Executivul îl urmărește prin acest proiect, iar membrii săi sunt absolut disponibili să continue orice discuție la nivel tehnic pentru stabilirea tuturor detaliilor mecanismului temporar, voluntar si pe tot lantul de reducere a preturilor la unele alimente de bază, în beneficiul consumatorului român.